Tu! si..eu! NOI

E atat de ciudat,cand dintr o data parca realizezi ce ti doresti de la viata,si in a 2 a secunda planurile pur si simplu...dispar..dar continui sa fii optimist si sa crezi in ce ti doresti, si, poate intr o zi,vei realiza ca a meritat. Si in momentul de fata,stiu ca merita fiecare cearta,discutie,contrazicere..pentru ca intr o zi,toate aceastea vor ajuta la ceea ce numim acum "un posibil viitor impreuna". Am planuri si nu mi e frica sa recunosc! Si da,le am cu tine! Nu avem nici o graba,avem tot timpul inainte! Daca pana acum imi doream macar o noapte intr o saptamana impreuna,acum imi doresc fiecare noapte din viata ta,fiecare privire,sarut atingere..nu ma pot impotrivi inimii si sufletului! Vreau din ce in ce mai mult! Iar noaptea cand ma pun singura in pat,sunt trista si dezamagita ca a trecut o zi din viata noastra fara sa fi langa mine. Promit sa incerc sa nu ma grabesc, sa cer prea mult, sa ti stau in drumul pe care vrei sa l urmezi in viata.promit sa fiu langa tine,asa cum iti doresti. Fericirea ta e fericirea mea.

Stiu ca nu a mereu cum vrei sa fie,si ti doresti,stiu ca promitem una si facem alta,dar in asta consta viata. Sa profitam de ea si sa nu ne facem un neaparat traseu, dar cateodata e bine sa urmezi o anumita cale. N am sa ti cer ce nu mi poti oferi,si n am sa ti cer ce stiu ca nu mi vei da.Te voi intelege doar din priviri si voi realiza ce e mai bine pentru noi.

Mi as dori cateodata sa ne gandim doar la noi,si sa lasam totul in urma..dar as fi egoista nu? Trebuie sa existe solutia si pentru noi. Si nu voi renunta. E undeva acolo,stiu sigur,si am incredere in fiecare zi ca... va aparea..

Verbul a iubi,este sg pe care l pot conjuga sincer si cu capul si inima cand vine vorba de tine si despre noi. eu iubesc! Te iubesc!

Visez cu ochii deschisi

Astept cu nerabdare sa vina primavara..sa faca parte din nou din viata mea plimbarile in parc,cititul pe iarba sub pom,fiorii de primavara, zambetul ascuns dupa fular, razele soarelui pe piele, adierea usoara a vantului, plimbarile cu bicicleta, berea la terasa, parcurile pline, inghetata la cornet, plimbarile cu bicicleta, reindragosteala, vama veche...si toate astea cu tine!

Atatea ganduri pana in zori...

Prea repede uităm ce-aveam în gând,

Sub apăsarea vorbelor de rând!

Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi... 

E-atâta ezitare între paşi.

Prea repede uităm ce-aveam de spus -

Un zbor în minus, o cădere în plus...

La tine-i vară şi la mine-i frig,

Nici nu te las de tot, nici nu te strig

E prea puţin ce pot mărturisi,

 Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi, 

Dar, ca să afli totul, nu e greu;

 Ascultă-mă cu sufletul, mereu, 

Lăsându-mă să cred că nu mai vrei 

Să te desprinzi cumva din ochii mei 

Şi-ai să înţelegi cât frig s-ar întâmpla 

Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla...

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti, 

Rămâne doar să rabzi şi să o iubeşti 

Numai pe una singura întru toţi, 

Aşa cum încă nici nu şti că poţi, 

Aşa cum încă nici nu poţi să şti, 

Împodobindu-ţi nopţile pustii 

Cu numai dorul tău de carnea sa, 

Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa 

Dacă de-atâtea gânduri, pâna-n zori, 

Se va-ntâmpla, iubindu-o, să şi mori..

In ochii tai ma vindec

si ma sclad,

Ne tinem,unul altuia,

de cald

Sau noaptea,poate,

numai de urat…

Eu nu te-ntreb

de unde-ai coborat,

Tu nu ma-ntrebi cat stau

si unde plec…

Si,uite-asa,trec zilele,

cum trec,

Si, uite-asa,vin noptile

cum vin,

Dar daca inca vreau sa te mai tin,

Din cand in cand,visand,

pe bratul meu,

O alta zi se va-ntampla mereu

Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,

Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,

Cat de frumos e cerul si de-nalt

Privit, prin somn,cu ochii celuilalt.

Prea fericiti nu suntem, dar plutim...

Aceasta-i tot ce suntem si ce stim

Despre ciudata stare care a fost

Lasata noua spre a-i da de rost...

Si iata-ne supusi unei caderi

Prin zilele neprevazutei veri,

Si, iata-ne constrânsi la îndurat

Iubirea, ca pe un fapt adevarat,

Cu toate ale sale, care pot

Sa ne usuce frunzele de tot...

Nemaiavând ce urme sa lasam,

Prea fericiti nu suntem, dar... visam...

Hai la munte!

Desi s a anuntat ultimul weekend frumos, am zis sa profitam de el sa mergem la mare. La mare unde? Nici nu se punea problema,ca vama sa fie lasata de o parte. Dar din pacate, inceputul lunii septembrie nu mai aduce vamaiotii pe la distractie pe malul marii. Asa ca ne am luat ghiozdanul in spate,dupa lungi dispute asupra locatiei, si am ajuns la casa de bilete dis de dimineata cerand 2 bilete pentru Timisul de Jos. Nu stiam unde mergem,cum arata si ce vom avea de vizitat.Un search pe google, un hint de la o prietena,ne am facut sa ne hotaram ca vrem acolo. Dupa un mic dejun copios in gara :)),ne uitam la ceas si realizam ca ar cam trebui sa cumparat de mancare pe drum ca sa prindem trenul. Zis si facut...Gasind aglomeratie mare la coada,am hotarat sa ne impartim si sa cerem "voie" la un loc in fata. Uitandu ne inca o data la ceas,realizam ca trenul pleaca peste 2 min. Nu mai aveam timp de nimic,asa ca am lasat shoppingul in urma si...pune te pe o fuga de atlet..printre oameni,bagaje,magazine zarim trenul cum incet incepe sa ia viteza. Speriate, incepem si mai tare sa fugim,ne dam ultime forte sa l ajungem din urma..si...ne dam seama ca este in zadar..trenul prinsese viteza mult prea mare...deja ne gandeam..schimbarea biletelelor..asteptarea altui tren..gara...aveam in cap o enumeratie care nu se mai termina in timp ce priveam cum trenul deja nu se mai vedea. Supuse tristului adevar, ne uitam in dreapta noastra unde, pe placuta trenului inca in statie scria: Bucuresti-Brasov:). prinvind imediat spre numarul liniei,ne am dat seama ca aratam ca niste cai de curse, care au cedat invinsi de viteza mai mare a tehnologiei. Am sarit repede in trenul, in care trebuia de fapt sa ne urcam,si la exact o secunda dupa ce am urcat,trenul nostru a inceput sa mearga. Acum totul era amuzant, ca am reusit sa scapam bine. Desi nu aveam mancare la noi,am zis ca vom cumpara de la un magazin de unde coboram. Pe tren toate bune si frumoase.
Coboram la Tmisu de Jos intr o statie de tren.Pe de o parte munti,pe cealalta parte strada. Nici un semn,nici un indicator. Cu noi mai coborase un grup,care,ne am gandit noi tot in aceeasi directie merge.am mers pe marginea drumului,cam 1km, pana am ajuns la hanul Dambul Morii,daca nu ma insel. Oprindu ne putin sa scoatem aparatul foto,observam ca lumea tot continua sa vina si sa nu eram singurele care vroiam traseul acesta. Obiectivul nostru era Canionul 7 trepte,dupa care ne intorceam in Brasov, in caz ca nu ne hotaram sa urcam pana sus. Jos la poale era un magazin,in care am revazut partea comunista a vremurilor in care au crescut parintii nostri,dar nefiindu ne foame,nu ne am aprovizionat cu nimic.
Si am inceput traseul spre canion, vesele si optimiste.Ne opream la fiecare copac,floricica,parau sa l pozam..Cred ca deja eram pe drum de o ora si nu ajunsesem nici la canion,dar fiind prinse in mrejele naturii nu aveam nici o graba. Intr un final,ajungem la canion..Intrarea in canion ne a impresionat, am mai stat si pe acolo 10 15 minunte sa pozam,sa admiram, dupa care ne am luat inima in dinti si am inceput cu urcatul primei scari. Chiar de la inceput este un peisaj minunat si se aude si vede cascada.Din pacate cele 7 trepte nu sunt amenajate,exista riscuri de a cadea, scarile nu sunt prinse foarte bine,de aceea cel mai sigur e sa urce cate o persoana pe rand.Am trecut prin emotii, apa, stanci, cam tot ce aveam nevoie pentru o aventura.A meritat fiecare treapta pana sus.
Ajunse in varful cascadei,ajungem la indicatorul pentru drum de intoarcere sau in continuare pana sus pe munte la cabana piatra mare.Indicatorul arata 2 ore jumate...Facand un calcul scurt,urma sa luam si decia finala: sa mergem pana sus sau sa ne intoarcem? Mancare nu aveam la noi,apa mai era putina,echipament nu aveam,deci tot pentru...a ne intoarce. Drmul de intors cu drumul spre munte era acelasi pana la un punct,unde am zis..Hai la munte! si deci am inceput sa urcam spre varf...si sa urcam..si sa urcam. Destul de multa lume pe traseu,spre uimirea noastra,aproape ca n am fost singure deloc.dupa 2 ore de urcat bolovani si stanci si munti:)) am mai ajut un partener pe drum...ploaia. tot ce ne lipsea. lumea pe langa noi cu haine impermeabile,bocanci...si noi..2 floricele. dupa 2 ore jumate,cand nu vedeam nici urma ca ajungem,intrebam pe cineva si aflam ca am fi cam la jumatea drumului. nu ne venea sa credem. Pe indicator scria 2 ore jumate,si noi facusem 2 ore jumate si eram doar la jumatatea drumului? Urmatoarea intrebare a venit de la sine: sa abandonam sau sa urcam in continuare? Traseul pt noi nu era unu usor,dar ma hotarat sa tot urcam si sa urcam si sa ne intrebam daca mai ajungem. La un moment dat am intrebat pe cineva care cobora daca mai avem mult. ne a dat 10 minute pana sus,dar poate pt noi 15. Eram fericite.In sfarsit ajungeam! Si urcam 10 min,15...jumate de ora...nimic..padure in fata-spate-laturi. Dupa o mica pauza, am pornit iar la drum..pana cand peste alte 20minute intr un sfarsit ajungem!! Cand am vazut cabana nu ne a venit sa credem! Eram fericite.Cabana exista!:))
Am mancat copios,ne am refacut puterile,insa doar pt 20minute,pentru ca nu aveam unde sa dormim si trebuia sa coboram:))
desi era ora 17,ne gandeam sa nu se intunece,ca atat ne mai lipsea..o noapte petrecuta in ... munte..eventual ne inveleam cu blanda de urs:))
Facem cateva poze,nici alea cu mult suflet pentru ca era un frig de crapau pietrele sau mai curand noi:) si ne aventuram sa coboram..drum facut la urcare in 4 ore si ceva...ne gandeam ca la coborare o sa fie mai usor si vom prinde si ultima masina de la 19. Curajoasele de noi!

Mesaj..

As vrea sa scriu...n am mai scris de mult...si am atatea ganduri...si parca niciuna. Am o stare care simt ca ma depaseste cateodata,si oricat as incerca sa lupt impotriva ei,e mai puternica.Ce se intampla de fapt? De ce simt ca ma schimb? De ce lucrurile care imi placeau in trecut,acum simt ca sunt...depasite? De ce simt ca ma maturizez si nu ma vrea asa? De ce viata devine mai complicata si intervin alte sentimente care pana acum nu le aveam?

Nu vreau sa par exagerata si tot ceea ce mi se reproseaza este exact ceea ce ma deranjeaza.

Incep sa am alte ganduri,alte idei,cele vechi deja mi se par copilaroase...si cu toate astea..mesajul pe care il transmit pare a fi unul neauzit...unul prostesc si exagerat:)

... :"imi pasa prea mult"

......:" dar devii stresanta,de parca ti se dezvolta instinctul matern" ...:)

Si atunci mesajul meu devine unul tacut si pierdut in cuvinte...

:(

Si daca maine n ar mai fi...gandurile inca ar exista

Gandurile...sunt mereu prezente..ne inconjoara oriunde am fi..daca as avea o dorinta mai ciudata..probabil as vrea sa pot auzi gandurile oamenilor,desi cu siguranta dupa o perioada as dori sa renunt la "darul" acesta..
Prinzand aglomeratia in trafic in drum spre casa..m am trezit cuprinsa de un gand ciudat si fara a mi da seama deja il analizam in mintea mea.Nu stiu cum si de la ce a pornit,dar m am trezit cu urmatoarea intrebare: daca maine ar fi sa mi scriu testamentul,sau un bilet de adio...ce as scrie..cui i as multumi si cui i as reprosa?Gandul mi s a limitat cand m am axat pe partea de iubire...vrand sa multumesc primei iubiri pentru clipele oferite si sa mi cer iertare ca n am fost capabila sa o tin langa mine si sa i ofer tot ce avea nevoie,dar in acelasi timp sa i multumesc pentru libertatea pe care mi a oferit o si pentru sansa de a cunoaste cu rabdare si timp..noua iubire,pe care o voi tine langa mine si o voi pretui mai mult decat orice si nu voi mai face aceeasi greseala de a nu lupta pentru un viitor impreuna.Dupa cateva clipe de gandire mi am dat seama inca o data cat de fericita pot fi si in acelasi timp norocoasa pentru ca iubesc si iubirea imi este inapoiata cu atat de multa pasiune cu cat ofer.Ajungand la o conlcuzie ciudata,mi am dat seama ca testamentul meu ar arata plin de vorbe..si ca ar fi cazul sa realizez ceva cu viata mea,pentru a putea oferi nu numai iubire...
Comparand gandurile mele cu ale altei persoane,la intrebarea daca ti ai imaginat cum ar arata testamentul tau..mi a spus doar ca s a gandit la cateva dorinte pe care le ar avea:crucea roz,sa vina cineva si sa i toarne absolut pe mormant,si n timp ce va fuma o tigara sa i zica bancuri cu blonde..iar pe cruce sa scrie:bounce deasupra tutror!...analizand gandurile imi pun intrebarea inca o data daca chiar as dori sa pot auzi gandurile oamenilor..de la cat de haioase pot fi unele..la cat de ciudate si stupide pot fi altele..

O, slăbiciune, numele tău e femeie!

N am mai avut de mult timp o insomnie..si daca tot nu pot dormi am zis sa profit de ocazie si sa mai scriu cateva cuvinte relaxandu ma pe muzica lui Chopin,in special -Nocturne in C minor-care ma lasa fara cuvinte,desi de ele am nevoie acum pentru a scrie..iti ofera relaxare dar in acelasi timp iti da o stare de singuratate si tristete..
Dar nu sunt deloc trista..i am spus cat sunt de indragostita?i am spus cat iubesc?a auzit de la mine cuvintele astea sau totul a fost in mintea si imaginatia mea?i am spus ca pentru ceea ce reprezinta NOI nu ma voi schimba niciodata?...dar mai mult de atat....mi am cerut scuze cand am gresit?..pentru ca noi e tot ce conteaza pentru mine si voi incerca sa gasesc drumul viitorului amintindu i cat de des voi putea cat inseamna pentru mine si cerandu mi iertare cand voi gresi..
.. Iarta ma mereu...esti slabiciunea mea..